Tratamentul de Canal la Copii – Răspunsuri la întrebări frecvente

Want create site? With Free visual composer you can do it easy.

cabinet stomatologic tratament canal copii

Când medicul dentist pediatru transmite părinților că este nevoie de un tratament de canal, întrebările și îngrijorările încep să curgă.

Copii au nevoie de tratament de canal? Este o procedură sigură? Ce se va întâmpla în timpul tratamentului endodontic? Doare? Copilul va putea sta liniștit în timpul procedurii? 

Este normal ca părinții să aibă o mulțime de întrebări sau îngrijorări. În cele ce urmează, îți vom explica de ce este necesar și în ce constă tratamentul de canal, care sunt semnele care arată că este nevoie de un tratament endodontic, la ce vârstă se poate efectua procedura, cum putem pregăti copilul pentru o astfel de intervenție stomatologică și dacă poate fi evitat tratamentul de canal la copii.

Trebuie să te prezinți imediat cu copilul la cabinetul stomatologic, dacă acesta prezintă:

  • Durere spontană inexplicabilă
  • Durere de dinți însoțită de febră și/sau care merge spre ureche
  • Hipersensibilitate la cald și rece, durere pulsatorie
  • Umflarea și înroșirea zonei din jurul dintelui afectat, asemănare cu abces.

Începând cu ce vârstă se poate efectua un tratament de canal la copii?

Tratamentul de canal poate fi efectuat la orice vârstă, în funcție de gradul de afectare a  dintelui, simptomatologie (ce simte cel mic) etc. Începând cu vârsta de 3 ani și jumătate, tratamentele de canal sunt relativ mai ușor de abordat de către medicul pedodont, deoarece există un nivel de cooperare, respectiv de înțelegere mai ridicat între acesta și cel mic.  Dificultatea realizării unui tratatment endodontic crește cu cât vârsta pacientului este mai mică.

Ce este și în ce constă tratamentul de canal?

Tratamentul de canal este o procedură care constă în îndepărtarea nervului infectat sau a pulpei infectate a dintelui.  Pulpa este țesutul care menține vitalitatea dintelui. Un dinte sănătos are un smalț alb, lucios, translucid. Când este infectată pulpa dintelui, acesta își schimbă culoarea și devine gri. Pulpa dintelui se regăsește în camera pulpară care, din nefericire, la cei mici este protejată de un strat de dentină mai subțire ca grosime decât dentina adultului.

Copilul tău poate avea nevoie de un tratament de canal dacă:

– dintele prezintă o carie profundă, ce implică pulpa dentară – copilul acuză dureri spontane din senin, neprovocate (spre ex: nu mânca în momentul în care a debutat durerea sau, cel mai frecvent, durerea apare în timpul nopții și cel mic se trezește din somn de durere)

– apare abcesul dentar, ca urmare a mortificării nervului – nervul moare și se infectează

– este caz de traumatisme dentare penetrante: traumatismul este extins în profunzime și a intrat în camera pulpară

– există carii profunde care nu permit menținerea nervului dentar integru, cu toate că cel mic nu a acuzat durere spontană în trecut.

În funcție de vârsta copilului, este recomandat ca medicul să poată completa examenul clinic și cu o radiografie dentară. Radiografia este utilă pentru evaluarea situației clinice, respectiv arată ce modificări au avut loc în urma infecției pe care micuțul a dezvoltat-o la dintele respectiv și totodată oferă informații importante legate de morfologia dintelui și anume numărul rădăcinilor, forma acestora, lungimea etc, și în plus, informații necesare pentru realizarea tratamentului endodontic.

Clinica Swiss Ecodent efectuează radiografii dentare digitale care permit o reducere cu 90% a nivelului de radiație față de radiologia clasică.

Tratamentul de canal poate fi realizat atât la dinții permanenți, cât și la dinții de lapte/temporari. Tratamentul de canal realizat la dinții temporari ajută la menținerea acestora pe arcada dentară până când urmează să fie înlocuiți cu cei permanenți.

Acest tratament presupune îndepărtarea nervului, care de cele mai multe ori este infectat, apoi aplicarea unui tratament antiseptic în canalele curățate și lărgite și, în final, obturarea canalelor cu o pastă de canal, adecvată vârstei pacientului.

Pasta de canal la cei mici, care au dinți de lapte, este o pastă resorbabilă, adică aceasta dispare în timp, odată cu debutul resorbției rădăcinii/rădăcinilor dinților de lapte. Când dintele permanent este aproape de locul de erupție, rădăcina dintelui de lapte începe să se micșoreze și dispare treptat. Atunci aceștia devin mobili și se pregătesc să cedeze locul dinților permanenți.

Este necesar tratamentul de canal pentru dinții temporari?

Este recomandat tratamentul dinților de lapte, mai ales în cazul molarilor de lapte, deoarece acestea mențin spațiul pe arcada dentară, adică împedică alți dinți să migreze și să ia locul viitorilor dinți permanenți și, totodată, ajută la dezvoltarea danturii corecte a celui mic (copilul poate să mănânce corect, fără dificultate) etc.

Tratamentul de canal permite ca infecția provocată de un dinte de lapte/molar de lapte să nu evolueze, respectiv să nu se extindă și astfel să nu afecteze în timp dintele permanent care este încă în formare.

Dinții permanenți se regăsesc între rădăcinile dinților de lapte, mai exact molarilor de lapte și orice infecție consecutivă care nu este tratată, poate să crească riscul de afectare a dintelui permanent.

În ciuda faptului că este „doar un dinte care va cădea în cele din urmă”, tratamentul endodontic al dinților de lapte este necesar.

Ce riscuri implică endodonția pediatrică?

Deși șansele ca ceva să nu funcționeze sunt foarte mici, iată câteva dintre riscurile posibile:

– Lichidul folosit pentru curățarea rădăcinii ar putea intra în țesutul din apropiere și poate provoca înroșirea sau umflarea zonei

– Dentistul nu poate îndepărta complet țesutul bolnav

– Rădăcina poate să nu fie complet obturată sau materialul să nu fie suficient de compact, uniform, ceea ce poate duce la încetinirea procesului de vindecare și respectiv a recidivei abcesului în timp.

Totuși, trebuie reținut faptul că procedura are o rată de succes de peste 95%, așadar șansele că ceva să nu meargă bine sunt destul de slabe.

La Clinica Stomatologică Swiss Ecodent punem mare preț pe nivelul de calitate și precizie a intervențiilor stomatologice. Suntem atenți la detalii, ținem cont de istoricul medical al micilor pacienți și respectăm protocoalele de intervenție. Pe scurt, facem totul ca la carte, cu responsabilitate și răbdare.

Copilului îi este frică de dentist. Ce să fac? 

La Clinica Swiss Ecodent medicii specializați în stomatologia pentru copii știu să explice, folosind un limbaj specific fiecărei vârstei, care este rolul tratamentului și al instrumentelor folosite, au răbdare, sunt calmi, câștigând astfel încrederea micilor pacienți.

Copiilor mici le este captată atenția prin jocuri interactive. Medicul pedodont îi familiarizează cu instrumentele, care scot zgomote amuzante, îi lasă să se joace cu scaunul care ‘zboară’.

Poți veni cu copilul la o prima vizită de acomodare, în cadrul căreia copilul se împrietenește cu medicul. Îi poți spune copilului că medicul îi va număra doar dințișorii, împreună  cu o oglindă și cu „Doamna Scobitoare” și înainte de acestă primă vizită, îl poți lăsa pe cel mic să îți numere și tie dinții acasă pentru a îl familiariza cu acest moment.

După o primă vizită la dentist, copilul se va simți mai în largul lui în cabinetul stomatologic și intervenția ar trebui să decurgă ușor. Copilul devine astfel curios de ceea ce se întâmplă, iar frica pentru necunoscut dispare.

Copilul tău are nevoie de un tratament de canal? Cauți un dentist de încredere? Clinica Swiss Ecodent din București are o echipă multidisciplinară, putând oferi un tratament personalizat și integrat. Astfel, nu vei fi nevoit să alergi dintr-un loc în altul pentru radiografii, consultații și tratament.

Va așteptăm la Cabinetul Stomatologic pentru Copii din cadrul Clinicii Swiss Ecodent

Contactează-ne chiar acum!

  • Program: Luni – Vineri | 09:00 – 20:00
  • Adresa: Strada Serghei Vasilievici Rahmaninov 2A, sector 2, București, Zona Floreasca
  • Telefon: (+4)021.9394 – număr cu tarif normal.
  • E-mail: bucuresti@swissecodent.ro
Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.

Leave a Reply

Your email address will not be published.